Intortocheatele cai ale mintii umane…

-Iubirea dintre doua firi prea complicate-

Capitolul I

I se facea pielea de gaina pe masura ce ii saruta soldurile,si pornea usor spre coaste, ajungand apoi sa ii sarute usor gatul,cu ezitari scurte,iar apoi pometii. Nu se putea gandi la nimic altceva cand era cu el,de fapt mintea ii era total golita,toate gesturile ei fiind ghidate de placere fizica si de dorinta de mai mult, fara pic de rationament,doar instinctul animalic,nu era oricum ceva nou pentru ea. Nu a fost niciodata despre asta cu adevarat, relatia lor nu a avut niciodata o baza in care sa conduca rationalul.Erau opusi,de la genul de muzica pe care il ascultau pana la grupul de prieteni si topping-ul de pe inghetata de la MC-el ciocolata, ea capsuni.Dar se iubeau,si iubirea asta era asa de pura si asa de simpla,incat acum stau sa ma gandesc cum era posibila, din moment ce erau asa de diferiti.Asta nu conta pentru ei,el era mereu acolo pentru ea si avea grija ca niciodata sa nu intreaca masura,iar ea,ea avea grija ca el sa nu fie niciodata prea serios si sa nu uite sa traiasca,sa se distreze.

Desigur,nu se gandea la asta acum,pentru ca acum nu se gandea la nimic.Dar ii placea ce simtea asa mult,ar fi vrut sa nu se termine niciodata ,il simtea in fiorii de pe sira spinarii,in sarutari,in rosul din obraji,in temperatura ridicata a corpului sau,in mangaieri si in fraturile de respiratii ,il simtea peste tot, si ii placea la nebunie ce simte.

Ii placea cand o apuca de mijloc si o strangea tare,cand o musca de ureche,cand isi trecea mana prin parul ei, cand ii saruta buzele pe rand,cand isi incorda bratele in jurul ei,ii placea sa primeasca mesaje inainte sa adoarma de la el,dar mai mult ii placea cand apuca sa le citeasca abea de dimineata ,atunci cand le primea in timp ce dormea, ii placea sa ii faca mici cadouri care sa il ajute sa nu uite cat de mult il iubeste,ii placea sa adoarma cu bratele lui in jurul taliei ,si sa isi incolaceasca picioarele in juru lui si sa inceapa sa il gadile,ii placea sa „se pisiceasca” si ii placea cand el „se pisicea” ,mai putin atunci cand nu se barbierea,dar nu i se parea nici atunci asa de neplacut, ii placea figura pe care o avea in cap cand se gandea la el,zambetul acela strengar care deja era un cliseu,dar ii placea sa nu ii pese de acest lucru.Ii placea sa aiba mereu dreptate si sa se contrazica cu el chiar si atunci cand stia ca nu e ca ea,ii placea sa il minta ca ii plac melodiile pe care i le trimitea chiar si atunci cand nu ii placeau cu adevarat,ii placea cand el o lasa sa castige doar ca sa nu o intristeze,ii placea asa de mult de el incat l-ar fi luat in brate mereu si l-ar fi pupacit toata ziua,dar nu ii placea sa fie prea lipicioasa.

Era asa de dependenta de tot ce insemna „el” incat nici nu vroia sa se gandeasca la ziua in care nu o sa il mai aiba, si incerca sa se ascunda mereu de gandurile in care el nu aprea,desi nu prea excela la asta,dar nu vroia sa o recunoasca.

Mereu i-a fost frica de singuratate, lucru pe care nu dorea sa il simta cu adevarat pe pielea ei,de aceea mereu cand simtea ca acest sentiment se apropie , se refugia in alte persoane pe care poate nu le cunostea asa bine,dar spera ca poate gasi siguranta ca maine cineva va fi acolo pentru ea,si se mintise multa vreme cu asta.Invatase din greseli dar nu isi putea controla acest reflex care devenise deja o parte din ea.

Dar acum il avea pe el,si asta schimba totul.Nu avusese niciodata un sentiment de siguranta asa de puternic,si se temea pana si de acest lucru.Era prea tarziu sa schimbe ceva acum,desi de fiecare data cand se gandea la asta se simtea asa de vinovata ca poate sa fie asa de egoista. Nu vroia sa se indeparteze de el,pusese toate visele de atatea ori spulberate pe umerii lui,si avea atata speranta ca totul va fi bine pentru prima oara in viata,incat era coplesita.Nu stia daca sa se bucure sau sa adopte o atitudine defensiva in privinta acestui lucru.

Acum cand ma gandesc la asta,poate mintea nu ii era total golita cand era cu el,de fapt cred ca toate aceste ganduri provin din momentele acestea.

-Te iubesc, ii sopti el.Se simtea de parca omul care o hipnotizase tocmai rostise numaratoarea inversa o data cu „Trezeste-te”.

„Asta e!Asta e tot ce vreau!Trebuie sa fie asta!” isi spuse ea,si simtea cum ii creste pulsul,o data cu sentimentul acesta de implinire.Facuse alegerea corecta,sa aiba ncredere in el,pentru ca nu avea sa o dezamageasca vreodata, iar ei ii fusese teama prea mult sa se increada complet in asta.

-Si eu te iubesc, ii sopti ea in timp ce isi lipi pieptul de pieptul lui, tresarind la contactul cu pielea lui asa de calda si de neteda.Sa nu uiti niciodata asta adauga ea.

-Ce ciudata si viata asta,gandi ea cu voce tare.Apari in viata mea si acum sunt ca un satelit care se invarte in jurul centrului universului sau,planeta Cosmin,caci asa il chema.   Adevarul e ca nu fusese nicidata poetica,si cu siguranta nu ii placeau poeziile,le ura din inima pe ele, pe Eminescu si pe acel „eu liric” despre care refuza sa admita ca intelege de fapt ce inseamna.Dar ii placea cum sunase asta,”un satelit care se invarte in jurul centrului unversului lui,planeta Cosmin”, hmmm suna destul de bine.Ii placea.

Cu el era totul altfel,toti stiau ca e foarte incapatata si orgolioasa,dar cand venea vorba de el,nu simtea nicio retinere sa lase de la ea,chiar si putin,chiar si un „ok,te iert” pentru ca lucrurile astea erau mai rar intalnite la ea,desi cu scuzele nu era asa de generoasa.

-E opt si zece,nu imi vine sa cred! La naiba,trebuie sa plec!spuse ea in timp ce isi ingropa capul in perna.”Oooof as vrea ca timpul sa stea pe loc atunci cand suntem impreuna,as vrea sa nu mai trebuiasca sa plec vreodata”spuse in timp ce se ridica din pat.El o saruta scurt apoi ii dadu bluza.

-Stiu spuse el.

In zece minute erau deja in statia de masina care e atat de incarcata cu istorie pentru ei doi,ca as putea sa scriu o carte numai despre asta. Trec de mana pe langa locul in care o dat era chiar cabina telefonica in care cu cateva luni in urma se sarutau refugiindu-se de furtuna de afara.Alt cliseu,dar ei ii place sa nu ii pese de asta.”Ce pacat..” gandi ea.”Imi placea cabina aia..”

Statia in care au trecut atatea masini in care nu s-a suit ea,in care isi spunea mereu „o iau pe urmatoarea dupa urmatoarea,promit” promisiune de care desigur ca nu se tinea,si o stiau amandoi.

Nu i-a placut niciodata sa il vada plecand,cu atat mai mult sa plece ea, se simtea ca in filmele indiene,dar asta nu ar fi fost nicio problema daca povestii nu ii lipsea partea in care personajul principal masculin care e un fel de Jose Armando al telenovelelor spaniole ,ajungea la fix ca sa isi marturiseasca iubirea fata de personajul principal feminin care nu seamana deloc cu Megan Fox al filmelor americane,si sa o impiedice pe aceasta sa faca cea mai mare greseala a vietii ei,adica sa plece.*scena care se filmeaza de obicei intr-un aeroport in care nimeni nu se opreste si se holbeaza asa cum s-ar intampla in mod normal intr-o scena de genul*

„Intr-o zi o sa refuz sa plec,pur si simplu” isi spuse ea in gand.”Refuz sa mai fiu experimentul nereusit al filmelor indiene care si asa sunt esuate” adauga ea.

-Vorbim cand ajungi acasa, spuse el in timp ce o imbratisa exact asa cum ii placea ei.

-Paaa, ii spuse ea in timp ce urca in masina.

Acum urma cea mai urata parte.Partea in care ea il privea pe geam,in timp ce el se micsora ramas in spate in timp ce masina inainta incet dar sigur, lucru care facea momenul ei de amaraciune sa para o eternitate.

„Ne vedem maine…” isi spuse ea,trista.Ura sentimentul asta.Acesta era obicetul tuturor sentimentelor sale de nesiguranta.”Daca intro zi nu o sa mai fie  un „ne vedem maine”?” i se infiripa repede gandul in cap,aproape instinctual.Acesta era,de asemenea si motivul pentru care ea nu ii inchidea niciodata lui telefonul,mereu spunea „ok,pa” si astepta ca el sa inchida.

Inventase o metoda aproape eficienta de a-ti ignore gandurile.Si era chiar buna,cu exceptia unei mici parti, aceea ca aceasta „izolare” de realitatea rationala nu tinea mai mult de cinci minute, in cele mai multe dintre experiementele ei. De obicei acest refugiu este realizabil numai pe o melodie cat mai lunga care de preferat are majoritatea coloanei sonore acoperita de versuri.In acest fel,ea se concentreaza asupra verusilor melodiei,in timp ce nu incearca sa fuga de gandurile ei,ci doar sta in mijlocul lor,lasandu-le sa treaca pe langa ea ratiunea ei axandu-se pe versurile melodiei,despre care am uitat sa spun ca ar fi foarte bine sa fie necunoscute.

Ciudat este ca de cele mai multe ori ii reuseste,motiv pentru care ia un loc pe un scaun de la geam,pentru ca ii plac luminile orasului noaptea,si isi baga castile in urechi.Da „play” si mintea ii e inundata de una din melodiile ei preferate,”wild horses”.

„Va fi o noape lunga” isi spune ea.

Articol trimis de Ganezup!

Multumim <3

Grinch of the VD

De ce urasc eu Valentine’s Day?

In fiecare an de Valentine’s Day sunt singura. Dar e bine. Nu pot spune ca am fost o fana a zilei indragostitilor ( majuscule intentionat nefolosite), dar cu siguranta nu am devenit una cand la cateva zile dupa o asemea minunata zi, dupa ce am primit flori, cercei cu inimioare , declaratii si toate cele, m-am ales cu inima franta. Bineinteles, te intrebi de fiecare data, de ce eu? De ce mi-a zis ca simte toate lucrurile alea cand de fapt nu simtea nimic? Dupa o vreme mi-am dat seama. Pentru ca a fost obligat. De imprejurari, de inimioarele de la orice colt de strada,  de ursuletii de plus care iti dau inima lor,de reclama de la bomboane:’ Spune-i ca o iubesti’. Nici macar nu il mai invinovatesc. Doar nu era sa strice el minunatie de zi, a tuturor indragostitilor nu din tara, ci din lume, doar pentru ca nu simtea lucrurile respective.

Acum sunt bine. E adevarat ca nu am mai sarbatorit Valentine’s Day de atunci si nici nu aveam cum, tinand cont de faptul ca am avut grija sa imi stabilesc relatii superficiale, care sa nu implice nici cel mai mic sentiment din partea mea.

Cert este ca nici nu vreau sa o fac. O sa va impartasesc o povestioara amuzanta.Amuzanta pentru ca nu eram eu persoana in cauza. Zilele trecute am iesit cu prietenele in club. Bineinteles, am fost agatata. De un baiat caruia ii paream foarte simpatica. Peste 10 minute ii apare prietena, iubita sau dragostea vietii, cum vreti sa ii spuneti. Imi arunca priviri necrutatoare si imi spune sa plec de langa prietenul ei. Nici nu ma obosesc sa ii spun ca el m-a agatat pe mine, imi iau prietenele si vrem sa plecam. El ma prinde de mana si intr-un mod foarte simpatic imi spune: ‘Nu pleca, e sora mea’. Cu ea de fata. Ea imi spune: ‘Nu, sunt iubita lui.Pleaca’ si il saruta. In tot timpul asta,el inca imi tinea mana. Si probabil, de dimineata i-a spus ca o iubeste.

Deci, de ce as vrea o relatie in conditiile astea?De ce as vrea sa fiu cu cineva care oricum mai mult ca sigur ma va insela la un moment dat, fara sa ii pase de sentimentele mele. De ce sa risc sa sufar? De ce sa stau cu frica de fiecare data cand iese cu baietii ma va insela daca si atunci cand e cu mine flirteaza cu altele? De ce sa stau cu gandul ca poate atunci cand e cu mine se gandeste la alta?

Refuz sa fiu una din acele fete care simt nevoia de afectiune, care simt ca nu au un rost pe lumea asta daca nu sunt inconjurate de bratele unui tip, daca nu simt ca apartin cuiva. Eu imi apartin mie. Si e suficient. Ma respect destul incat sa nu am nevoie de afectiunea nimanui pentru a reusi intr-o chestie importanta. De fapt, chiar imi place sa cred ca tot ce am facut pana acum, am facut datorita mie, si nu pentru ca m-am bucurat de “sprijinul neconditionat al iubitului meu”. A fost o perioada in viata mea cand credeam in iubire.Atunci cand eram naiva. Acum nu cred.

Ce ma mai enerveaza foarte tare de Valentine’s Day e ca toata lumea organizeaza petreceri pentru cupluri, oferte, excursii pentru cupluri. Dar la acele sase fete care trebuie sa stea la coada pentru un baiat deoarece a saptea a fost mai rapida, nu norocoasa, nu se gandeste nimeni?

Cred in continuare ca totul e superficial. Te obliga sa spui ‘ Te iubesc’ chiar daca nu simti asta, pentru ca toti o fac de ziua indragostitilor. Te obliga faci ceva doar pentru ca si ceilalti o fac. Asa nu e sarbatoare, e ipocrizie.

Articol trimis de Biana Serb

Pentru totdeauna..!

Lucian Blaga spunea : “daca vrei sa ajungi la fericire, pune-ti orice ca tinta un singur lucru nu: fericirea.” Sunt multi oameni care-mi fac zilele mai frumoase, oameni pe care cu siguranta mi i-a daruit Dumnezeu, dar ma opresc astazi la cel de langa mine, la sufletul meu pereche. Pe EL l-am cunoscut cand ma asteptam mai putin, cand nu cautam ceva anume si nici nu prea stiam spre ce ma indrept. Sunt sigura ca nu ne-am cunoscut intamplator, destinul a decis ca trebuia sa se intample atunci si acolo. Sunt fericita doar pentru ca exista, ca e real, ca e aici. Simt ca nu-mi mai doresc nimic altceva. Cei care au avut norocul sa-si intalneasca sufletul pereche stiu exact ce vreau sa spun. Mi-a daruit atata dragoste fara sa ceara nimic la schimb, incat am invatat si eu sa daruiesc la fel de multa. Nu, nu cred ca stiam pana atunci. Tot EL m-a invatat sa ma bucur de lucruri despre care nici nu stiam ca exista. Spre exemplu, iarna asta la sanius, am aflat ca atunci cand stam lipiti pe sanie suntem atat de aproape incat ne auzim inimile cum bat. Da, le auzeam soptindu-si cuvinte dulci, printre zarva copiilor si zgomotul saniilor pe partie.

Cand mi-a daruit primul trandafir, mi-am petrecut toata seara uitandu-ma la el. Nu mai simtisem niciodata ce am simtit in seara aceea desi mai primisem flori. Avea o mica fiola care sa-l tina mai mult in viata si parca caliciul il ocrotea ca o manuta. L-am presarat intre paginile unei carti, sa-l am pentru totdeauna…

Articol trimis de Loredana Geambasu!

Multumim <3

Cu multa dragoste, a ta pentru totdeauna!

Numele meu este Mihaela si as vrea sa va marturisesc experienta de iubire prin care trec si gratie acestei iubirii, sunt o fericita, sunt o fericita ca pot vorbi despre EL, persoana cea mai importanta din viata mea; atat eu cat si el vorebeste cu mult drag despre mine, atat in fata mea cat si a celor din jur, imi aduce des o floare, ma surprinde cu sms-uri, imi pregateste cina!), cel mai frumos m-a surprins atunci cand mi-a imprastiat prin toata casa biletele- incepand de la intrare, cu sute, sute de mesaje- biletele, redirectionari, pentru ca in final sa descopar o cana personalizata cu noi doi! O cana de altfel, putin stranie la inceput, pentru ca era simpla, neagra; stiind ca imi displace culoarea am ramas putin uimita! seara, cand a ajuns, surprins ca eu nu ii spuneam nimic si ca nu am descoperit frumusetea, m-a rugat sa-mi faca un ceai fierbinte! In clipa aceaa, stand laga mine in pat, a aparut o poza cu noi doi cu textul inscriptionat” Te iubesc Matza mea, te logodesti cu mine?” De neinchipuit!!! :X

Dragostea noastra de 10 ani

Imi amintesc cu exactitate ziua in care l-am cunoscut pe Radu la un examen acum aproape 10 ani,in august 2001,examenul vietii mele i-as spune.Ne-am dat repede seama ca aveam prea multe lucruri in comun ca sa nu ne casatorim,asa ca am facut-o in urmatoarele patru luni,dupa ce duminica de duminica ne plimbam pe aleile de langa lacul Herastrau , ne calculam bugetul si puneam la punct detaliile vietii noastre impreuna.

Anul 2001 mi-a schimbat viata,iar anul 2005 i-a dat si un sens.Ne amintim aglomeratia de la Starea Civila pe 22.12.2005 cu drag,mai ales in preajma Craciunului.Era o zi friguroasa,dar in inimile noastre era cald si bine. Privim cu drag  pozele in care se zareste un brad impodobit- martorul nostru special.De atunci Craciunul incepe mai devreme pentru noi si are o conotatie speciala.

Parca a fost ieri  ziua in care am spus da,ne-am asezat la casa noastra si viata si-a urmat linistita cursul pana in 2005,pe 22.12 cand destinul a vrut ca la ora 0.05 sa vina pe lume Cristian,fiul nostru,in aceeasi zi speciala,facand-o mai deosebita decat pana atunci.A fost o surpriza si o binecuvantare in noaptea in care au cazut primii fulgi de nea.Ce  fericiti am fost sa-l aducem acasa in prima zi de Craciun!.De atunci au trecut  5 ani,piticul este acum la gradinita si ne incanta in fiecare zi cu nazbatiile si curiozitatea lui.Il privesc pe el,il privesc si pe sotul meu si nu pot sa descriu sentimentul. Multi spun ca fericirea este o stare pe care cu greu o poti atinge.Eu am atins-o. Ii multumesc pentru acesti ani petrecuti impreuna,in care am fost si iubiti si amanti si prieteni si parteneri, ani in care ne-a fost si greu si bine,pentru ca el a fost alaturi de mine din prima zi.

De cand  suntem trei si-a dovedit inzecit dragostea  fata de mine si copilul nostru si sper ca si el a simtit acelasi lucru din partea mea.De ziua lui,pe 15 februarie si de Valentine’s Day as dori sa-i reamintesc juramantul de pe invitatiile noastre la nunta: “Oriunde vei merge tu voi merge si eu,Unde vei locui tu voi locui si eu,iar Dumnezeul tau va fi si Dumnezeul meu!”.Te iubesc!

Articol trimis de Iuliana Dobre!

Multumim <3

Povestea mea de dragoste!

Iubitul meu nu are aspectul fizic pe care mi-l doream in copilarie pentru un asa zis “Fat Frumos”. Nu are ochii verzi si nu este saten, ci are ochii caprui si e brunet. Dar da, este Fat Frumos, pentru mine.
Cum ne-am cunoscut? Este o poveste lunga…dar ca sa ii fac un rezumat, pot sa spun ca ne-am cunoscut in urma cu aproximativ 2 ani jumate, la o sala de  street dance. Ei bine atunci nu eram deloc atrasi unul de celalalt, ba chiar el peste ceva timp s-a cuplat cu o fata de la sala.Intre timp, ne-am imprietenit mai multi si am format o gasca, in care bineinteles eram si eu si ei 2. Eram intr-adevar o gasca de invidiat, dupa cateva luni insa, in vara, prietena lui a plecat in  America timp de 3 luni, iar noi urma sa mergem in cantonament 2
saptamani. Si uite asa toata gasca in cantonament, ea in America. In tot  acest timp, si anume cele 3 luni ale verii, am inceput sa ne simtim atrasi unul de celalalt, sa vorbim mai mult, sa iesim, pe ascuns bineinteles caci nu am fi vrut sa afle restul gastii de nebunia aceasta, dat fiind ca el inca avea prietena, cu toate ca era in America.

Ei bine, eu eram sigura ca tot ce se intampla intre noi va fi in decursul celor 3 luni in care prietena lui era plecata. Desi eu simteam mai mult decat “pofta de distractie” si mi-as fi dorit sa tina mai mult de 3 luni, eram sigura ca la intoarcerea ei totul se va schimba. Si da! Totul s-a schimbat! In bine! Cand ea s-a intors, cu parere de rau pentru  ca avea sa stie ce simte, el i-a spus tot adevarul si spre uimirea lui,  ea inca mai voia sa continuie relatia. El nu a putut sa o refuze stiind ca suferea si si-au continuat relatia  timp de o luna in care eu inca ma vedeam cu el sperand ca o sa aleaga in sfarsit pe cineva. Pe de alta parte il intelegeam si nu am fost nicicand suparata pentru decizia de a sta si cu ea pentru a nu o face sa  sufere si cu mine pentru ca ma placea. Simtind insa ca sentimentele nu sunt reciproce, ei au stat de vorba pana cand au ajuns la concluzia ca impreuna nu le e bine si s-au despartit.
De atunci sunt intr-adevar fericita si fara teama ca nu stiu ce are de gand, stiind ca e doar al meu si fara niciun regret pentru ceea ce s-a intamplat. Am trecut amandoi prin asta si putem trece prin multe altele pentru ca suntem mereu alaturi unul de celalalt. Am simtit o schimbare la el de cand inca era cu ea. Ma voia pe mine! Se vedea cu mine, nu cu ea! Simteam ce o sa urmeze si de asta nu l-am lasat niciodata. Acum au trecut aproape 2 ani de cand suntem impreuna si avem multe planuri pentru viitor cum ar fi sa ne mutam in alta tara…dar  bineinteles dupa ce voi termina eu liceul, caci am uitat sa va zic…eu  am 16 ani, iar el…e putin mai mare, are 23.Pentru noi insa nu conteaza varsta si pentru ca intr-adevar avem o relatie serioasa, parintii mei il cunosc si il indragesc si la fel si parintii lui.  Asta este minunata mea poveste de dragoste, iar EL este cel care imi face zilele mai frumoase prin faptul ca ma iubeste, are incredere in mine, ma intelege si nu ma obliga sa fac lucruri pentru care nu sunt inca pregatita.DA!Ati inteles bine! Foarte important pentru mine sunt si  cele doua cuvinte “Te iubesc” pe care noi preferam sa le spunem mai rar  pentru ca efectul lor sa nu se piarda niciodata si pentru ca atunci cand le auzim sa simtim fluturasi in stomac ca si cum ar fi prima oara.

Articol trimis de Crissa!

Multumim <3

Poveste de dragoste…

“Nu în viaţa asta!”… acestea au fost cuvintele pe care el le-a auzit seară de seară, în încercarea de a mă cuceri. Eram convinsă că nu voi ceda ,dar el nu a încetat niciodată să spere şi mi-a promis că va face orice până îi voi spune „da”.

Şi trebuie să recunosc, am fost destul de rea cu el la început. L-am ignorat, l-am minţit la telefon că nu pot ieşi afară atunci când ştiam că restul prietenilor nu pot veni, evitam, pe cât posibil, să rămân singură cu el. Şi când totuşi se întâmpla să fim singuri, nu îi ascultam poveştile, preferam să mă uit la stele.

Chiar şi atunci când mi-a sculptat cu mâna lui o steluţă din oglindă şi mi-a spus că eu sunt steluţa lui, am vrut să par rece şi indiferentă, deşi gestul său m-a impresionat enorm.

„Să fie el oare cel pe care l-am „căutat” toată viaţa?! E imposibil!! E mai mare decât mine cu 8 ani şi nici măcar nu e genul care îmi place mie. De ce am simţit ceea ce am simţit în momentul în care m-a îmbrăţişat?!”… o furtună de întrebări şi sentimente se luptau în mine. Eram sceptică în ceea ce privea începerea unei relaţii cu un bărbat mult mai în vârstă decât mine, dar trebuia să fac ceva pentru a-mi pune în ordine gândurile şi ceea ce începeam să simt pentru el.

Primul sărut a răspuns la toate întrebările. El nici măcar nu se aştepta, probabil crezând că mi-a captivat atenţia la ceea ce îmi spunea, chiar a ezitat puţin în momentul în care buzele mele le-au cuprins pe ale lui. A rămas pe atât de uimit pe cât de fericit, că după atâta timp, în sfârşit îi răspunsesem încercărilor de a mă cuceri.

Astfel a început cea mai profundă şi frumoasă poveste de dragoste care mi-a fost dat să o trăiesc vreodată. Aşa mi-am dat seama că iubirea nu este acolo unde o cauţi tu, şi oricât ai încerca să o găseşti, ea se află acolo unde te aştepţi cel mai puţin să fie.

Mă bucur foarte mult că el nu s-a dat bătut nicio clipă şi nu a băgat în seamă filozofiile mele despre cum o fată de 21 de ani nu se potriveşte cu un bărbat de 29 de ani.

În mai puţin de o săptămână am devenit de nedespărţit, nu concepeam să ne petrecem vreo zi unul fără celălalt. Ne pierdeam unul în privirea celuilalt, unul în braţele celuilalt şi ne doream ca acele momente să nu se sfârşească niciodată. Prietenii ne invidiau pentru cât de bine ne înţelegeam şi totodată se bucurau când ne vedeau ce fericiţi suntem împreună.

Cel mai greu moment din toată relaţia noastră a fost când a trebuit să ne luăm rămas bun în aeroport. Ne-am îmbrăţişat minute în şir, ne-am uitat unul în ochii celuilalt fără să avem curajul de a da drumul lacrimilor, iar în timp ce se depărta către punctul de control al bagajelor ne şopteam unul altuia cuvintele „Te iubesc!!”.

Deşi în acest moment ne despart 3000 de km, distanţa nu este o piedică în calea noastră. Pe cât putem de mult vorbim pe internet sau la telefon. Nu ştiam ce ne aşteaptă atunci când a plecat, ne era frică de o relaţie la distanţă, ne era teamă că lucrurile între noi se vor răci, că „ochii care nu se văd, se uită”. După un timp, ne-am dat seama cât de puternică este legătura dintre noi, câtă încredere ne acordăm unul altuia şi mai presus de toate, cât de mult ne iubim. Ne-am dat seama că suntem cu mult mai puternici decât credeam noi că suntem şi nici măcar o clipă nu am pus la îndoială ceea ce simţim unul pentru celălalt.

Din experienţa aceasta am învăţat ca niciodată să nu mai judec un om după aparenţe, ci să aştept să îl cunosc mai bine, căci acela poate fi un om minunat ce îmi va influenţa viaţa în mod pozitiv cum a fost şi cazul aici. Iar dacă la început nici nu vroiam să încerc să îl cunosc, acum a devenit raţiunea mea de trăi, persoana pentru care mă voi duce până la capătul lumii, fără să privesc în urmă.

Articol trimis de Alexandra Bartha!

Multumim! <3