Ganduri, vise..

Nu-mi mai aminteam mare lucru din seara aceea, de Valentine…decat incontestabilul cadou pe care ni l-a facut sefa noastra: un tort urias din care a iesit El – acel barbat pentru care femeile tipa, transpira in palma si vor cu orice pret sa il atinga; exact genul de barbat care pe mine nu ma impresioneaza…mai ales la varsta aceasta care incepe atat de crud cu cifra 3…
Dupa cateva minute de “streap” and “tease” cele 18 grade C din sala clubului se transformasera in ceva peste 40..Pe mine nu ma incantau manifestarile incitante, mai ales ca aveam un sot pe care nu il inselasem niciodata; dar, de dragul petrecerii am intrat si eu in joc, fara a manifesta, totusi, dezinvoltura si exuberanta colegelor mele.
La un moment dat, m-am asezat sa beau o cola si am inceput sa-l analizez. In afara de faptul ca, incontestabil arata ca un pachet de muschi pe care si-l etala cu mandrie, i-am analizat privirea: superficiala! Zambea fals, doar pentru a creea atmosfera, se vedea ca ceea ce facea nu-l incanta, de fapr, deloc.
-Nesimtitul asta ne crede niste babe frustrate, am gandit eu, apoi m-am scuzat acuzand o durere putrnica de masea si am plecat acasa, in caminul meu cald, unde toate erau asa cum trebuiau sa fie, unde firescul si naturalul imi aminteau ca unele lucruri se asorteaza doar anumitor varste…iar dupa 30 ti se potriveste mai bine rochia de familista.
Zilele urmatoare mi le-am petrecut frecventand cateva expozitii de pictura din oras.Intalnirea cu “nesimtitul” a avut loc la un vernisaj. Fascinata de expresia culorii dintr-un tablou, am asteptat cu nerabdare discursul autorului, eram curioasa sa vad cum arata un om care atata imaginatie. Nu era altul decat “nesimtitul” care iesise din tort la petrecerea de Valentines. N-am avut destula viteza de reactie sa ies si sa ma fac nevazuta, asa ca, plimbandu-si privirea printre invitati, m-a detectat. A tacut o clipa, mi-a zambit (ironic – credeam eu) apoi si-a continuat discursul.
Planul meu de evadare a esuat, iar eu m-am trezit cu pictorul streaper chiar in fata mea.
- N-as fi zis ca frecventezi astfel de locuri, mi-a spus el, intinzandu-mi un pahar de cola.
- Nici eu nu mi-am imaginat ca esti pictor, cand ai iesit din tort…i-am raspuns.
Au urmat cateva minute in care, in timp ce imi arata cum si-a descompus emotiile in culori, i-am analizat din nou privirea…atunci am simtit ca il privesc altfel.
Nu stiu ce schimbari s-au produs in creierul meu, cel al unei femei trecute de 30, dar, de la inocenta cafea savurata intr-un bar retro, m-am trezit in camera de hotel, cu el…si ce e si mai ciudat: nici macar o clipa nu m-am intrebat “ce caut eu aici”.
Au urmat clipe de o intensitate maxima,care mi s-au intiparit in suflet asa cum se imprima culorile pe panza. Imi traisem clipa ca intr-un tablou, apoi, cand am pasit din nou in concret, marturisesc ca nu am avut nici cel mai mic regret…am ramas cu stropul acela de nostalgie si cu unicul meu secret pastrat intr-un sertar al inimii. M-am intors si mi-am reluat viata reala, in caminul meu cald, unde firescul si naturalul mi-au reamintit ca trebuie sa imi reiau cursul normal, asortat femeii trecute de 30 de ani.
Numai visele si gandurile, neputand fi controlate, pot sa zboare, sa calatoreasca, sa simta iubirea…chiar si iubirea aceea concentrata intr-o singura clipa, poate sa te urmareasca toata viata.
Cat despre “nesimtit”…nu l-am mai vazut de atunci, nici nu l-am cautat, am inramat clipa aceea amandoi in muzeul sufletelor noastre…dar daca soarta mi l-ar scoate din nou in cale, poate tot de Valentine’s, cred ca in loc de un secret, as avea doua…
Happy Valentine’s day!

Arfticol trimis de Rodica Puscasu!

Multumim <3

Pe drumul iubirii

Poveste de septembrie..

Povestea mea de dragoste a inceput in anotimpul meu preferat:o zi mohorata de septembrie…..Asteptam cu nerabdare aceasta perioada,eram satula de agitatia verii,de terasele pline,parcurile sufocate de lume,copii….totul era numai un zgomot,iar zgomotul din punctul meu de vedere este pentru persoanele pline de viata,care sunt iubite,care iubesc,care radiaza de bucurie.Din pacate,nu si pentru mine vara era cel mai bun prieten.Asteptam sa vina septembrie cu nerabdare.Imi lipsea linistea si pustietatea drumurilor,pentru ca insusi sufletul meu era pustiu si imi doream un strop de intimitate,departe de lumea galagioasa,m-am hotarat sa ma plimb singura intr-o zi la fel de suparata ca si mine.Am ales o banca si priveam spre cerul acoperit de nori,gandindu-ma oare cand i-mi voi intalni sufletul pereche.Tocmai ma despartisem dupa o relatie de 1 an de zile datorita faptului ca persoana respectiva era la o distanta destul de mare de mine si nu mai exista incredere reciproca…astfel am hotarat sa punem capat.Cat stateam pe banca in parculet,vantul parca ma facea sa ma simt mult mai bine,supararea pe care acel vant o transmitea si vremea inchisa care simteai ca te sufoca,erau cei mai buni prieteni ai mei pentru ca impartaseau cu mine durerea si singuratatea.Nimanui nu-i plac zilele mohorate si inchise,asa credeam si eu ca pe mine nu ma place nimeni,pentru ca eram una cu anotimpul toamnei,ploioasa,intunecata,