Sa-mi cumpar un hamster… sau nu?
May 20, 2010 by diana.ilie
Articol postat in We Love Animals
Sfatul meu..da! Sunt animale extrem de simpatice, ideale pentru persoanele care nu au suficient spatiu in casa. Nu sunt animalute scumpe, nu fac mizerie, nu fac zgomot, nu miros, iar daca le veti oferiti conditiile optime unei vieti de rozatoare, cu siguranta veti avea un hamster fericit!
Ce trebuie sa stiti inainte sa achizitionati un hamster?
In primul rand, trebuie sa va ganditi foarte bine daca aveti macar putin timp sa ii acordati micutului. Fiind animale active noaptea, va va fi mult mai usor sa aveti grija de el, ziua necesitand doar sa ii oferiti hrana, pentru ca tot ce face un hamster pe timp de zi…este sa doarma! Asadar, daca sunteti ocupati cu scoala sau cu serviciul, cu siguranta si el va fi ocupat cu somnul!
Al doilea pas, este sa cumparati un adapost. Exista o gama variata din care puteti alege, de la acvarii, custi, pana la terarii (spatii foarte mari special amenajate in care se intretin diferite animale mici terestre).
Asternutul hamsterului trebuie sa fie de preferabil din talas de plop, evitand pe cat posibil talajul parfumat pentru ca poate produce iritatii.Puteti sa-i adaugati si cateva servetele albe pentru a-l ajuta sa-si faca un culcus cat mai confortabil. Hamsterul are nevoie de asemenea si de o rotita pe care sa se plimbe pentru a face miscare. Aveti grija ca rotita sa fie de dimensiunea hamsterului, NU mai mica, deoarece este posibil sa se raneasca. Desigur, il puteti lasa si liber, in camera, insa aveti mare grija pe unde pasiti, deoarece hamsterul este foarte agil..si nu ii dati ocazia sa intre in spatii inguste din care sa nu mai poata iesi. Cu ocazia asta, o sa a povestesc si o intamplare petrecuta cu cateva luni in urma, dar o sa o postez in rubrica “Real Life”.
In ceea ce priveste hrana, mixturile din Petshop sunt foarte bune, dar trebuie sa ii suplimentati alimentatia si cu legume si fructe. Morcovii sunt cei mai buni, dupa care urmeaza salata. Evitati citricele si legumele/fructele apoase. Hamsterii pot avea probleme cu diareea, care poate deveni fatala! Inca ceva, hamsterii beau apa, contrar tuturor miturilor!
Personal, am inceput prin a tine animalutele in acvarii…aveam intr-un timp patru acvarii unul langa celalalt..un caz fericit totusi..asa ca fiti atenti la imperecherea lor rapida. Am ajuns apoi sa improvizez o cusca de hamsteri, dintr-una de papagali! Cum? Simplu! Nu a fost nevoie decat de putina imaginatie, o rotita si o casuta!
Iar in ceea ce priveste acvariile, aveti grija la rotita, deoarece daca acvariul nu are un capac, hamsterului, acrobat desavarsit, nu ii va lua mult timp sa evadeze.
Dupa ce v-ati hotarat sa achizitionati un exemplar, trebuie sa stiti ca puteti alege dintre urmatoarele rase:
* Hamsterul auriu, sau sirian – dupa cum spune si numele, acesta este originar din Siria, este cel mai mare exemplar si poate atinge chiar si 25 cm lungime!
*Hamsterul pitic rusesc (Campbell) – se caracterizeaza printr-o dunga neagra pe spate, de-a lungul coloanei vertebrale. De obicei are culoarea gri inchis!
*Hamsterul pitic Roborovski – originar din Asia centrala, Mongolia, China si Rusia de Nord, este si cel mai mic dintre hamsteri – hamsterul adult mascul ajunge pana la maxim 5 centimetri lungime! Cu toate acestea, aceasta varietate de hamster traieste si cel mai mult – pana la 3 ani si jumatate, in conditii ideale. Culoarea caracteristica este bej.
*Hamsterul chinezesc – este mai greu de intretinut, este originar din China de Nord si Mongolia;
*Hamsterul alb pitic siberian – originar din Kazahstan si estul Siberiei, este si el o varietate rara – hamsterul alb pitic siberian prezinta o particularitate cel putin bizara – isi poate schimba culoarea pana la alb in timpul iernii (de aici ii vine si numele).
Eu am avut sirian, pitic rusesc si Roborovski! Cel mai usor de intretinut sunt Roborovski, insa nu ii recomand copiilor mici, deoarece este aproape imposibil sa se joace cu ei, fiind foarte sprinteni! Recomand cu incredere hamsterul sirian, pentru care nu trebuie sa iti faci asa multe griji atunci cand il lasi liber. ‘Piticul’ rusesc este si el destul de usor de intretinut si are dimensiuni situate intre dimensiunile celor doua rase mentionate anterior.
Vizita la Petshop
Cand va duceti sa cumparati un animalut, iar regula este general valabila, fiti atenti ca spatiul in care sunt tinute sa fie curat. Eu am cumparat cativa hamsteri de la Animax din Bucuresti (dintre care unul imi traieste si acum, are 1 an si 4 luni), si cativa de la un crescator. Avantajul la cei cumparati de la crescatori, este faptul ca sunt déjà obisnuiti cu oamenii, si sunt ceva mai blanzi. Si ca tot veni vorba, va sfatuiesc sa evitati sa tineti hamsterii langa o sursa de zgomot puternic (boxa etc.), si sa evitati sa ii treziti brusc din somn, deoarece se pot speria si pot deveni agresivi. Pentru a-i imblanzi, trebuie doar sa le acordati putina atentie, se vor obisnui cu dumneavoastra foarte repede!
Si daca v-a incantat magazinul/crescatoria si ati achizitionat un hamster, acum e bine sa recapitulam:
- mancare de 2-3 ori pe zi, mixture din petshop+morcovi ( o masa inainte sa va culcati pentru a-i oferi hamsterului o activitate in plus pe timp de noapte)
- asternutul schimbat cel putin o data la saptamana, iar mizeria facuta de el, curatata zilnic.
- scos din cusca zilnic, chiar si pentru o mica mangaiere!
- rotita & jucarii pentru animalut!



hihi..o sa ii iau unul fetitei mele peste cativa ani;))
O sa ii iau fetitei mele peste 3 ani daca o-sa merite…. sa vad cu ce note vine la scoala si am sa ii iau unu alb frumos
Dc dracu il iei peste 3 ani si nul iei anu asta sau intro saptamana
)
Hamsterii sunt intr-adevar foarte simpatici. Am primit 2 pitici Campbell de craciun si acum am inca 5 – au fost 8, dar trei si-au gasit deja stapani iubitori.