CONCURSUL A LUAT SFARSIT!!

Am primit peste 100 de articole din partea dumneavoastra! Am fost placut surprinsi sa observam ca ati fost interesati de concursul nostru! Foarte multe articole ne-au impresionat, insa am decis ca sa alegem trei, un articol anti-Valentine’s Day si doua articole-povesti de iubire. Juriul a fost alcatuit din:

• Daniela Dragomir- Manager PR
• Ioana Moise – Redactor
• Diana Ilie- Redactor sef
• Sorin Savu-Editor

Premiile constau in produse cosmetice oferite de AVON, o pereche de cercei oferita de AVON, un CD cu tehnici de machiaj oferit de AVON, o cutie cu ceai verde oferita de Librariile Carturesti si trei carti oferite de editura Nemira!

Va multumim din suflet voua, celor care ne-ati trimis acele articole interesante, acele povesti de dragoste superbe si acele ganduri anti-Valentine’s Day care ne-au incantat!

Au castigat :

• Alexa Cernautu – Iasi
• Liliana Munteanu – Bucuresti
• Sorin Tudose – Vrancea

Premiile vor fi expediate in cursul zilei de astazi, sau cel tarziu maine!

CASTIGATOR: Revolta..

Nu cred sa existe vreo sarbatoare care sa nu fie amanetata consumismului specific secolului XXI. Ziua Indragostitilor nu face nici ea exceptie, ci dimpotriva. Comerciantii speculeaza la maximum potentialul acestei zile si umplu tarabele de odioasele martisoare din plastic, simbolul kitschului ce guverneaza aceasta lume in general si Romania in particular. E uimitor totusi cum brusc la unison zeci de mii de romani sunt Indragostiti fix pe 14 februarie, intru fericirea vanzatorilor ambulanti. E ca si cum ai spune ca maturitatea o capeti in prima zi a celui de-al 18 an din viata. Nu vreau sa par un Gica Contra, dar in mod evident exista in randul multora dintre oamenii acestei planete ceva numit efect de turma, pe sistemul: “dar ce, eu sunt mai prost?”. La acest efect se mai adauga si o doza insemnata de superficialitate si compozitia sarbatorii este completa. Daca tot vrei sa ii demonstrezi celui drag cat tii la el (desi acest lucru daca exista, nu trebuie demonstrat, ci simtit) o poti face in orice zi, fara sa fii nevoit sa astepti o anumita zi din an. De asemenea, mai cred ca o floare daruita prietenei/ iubitei/sotiei este infinit mai de apreciat decat niste chestii numite pretentios “martisoare”. Iar daca oferitul de flori ti se pare banal si vrei sa fie totusi ceva simbolic, traditionalul fir impletit alb/rosu este mmcp. Pana la urma, totul se rezuma la modul in care te raportezi la ceea ce numim generic dragoste. Daca a fi in randul lumii este imperios necesar, atunci e clar ca vorbim de o dragoste manelizata, in care sentimentul trebuie sa fie la vedere. Daca persoana de langa tine inseamna fiinta pentru care esti dispus sa mergi pana la capat, si chiar sa il depasesti, atunci nu mai e vorba de o iubire bagatelizata, ci de una curata. Intorcandu-ma la 14 februarie, de care fug precum dracul de tamaie si asta involuntar, pot spune ca este o sarbatoare artificiala, imprumutata de peste ocean si in consecinta nesincera.  Dragostea se imparteseste un an intreg, un deceniu sau toata viata. Depinde cat stai langa el/ea, dar intr-o societate in care relatiile se consuma inainte sa inceapa, nu cred ca poate fi vorba de dragoste. Pur si simplu e vorba doar de automatisme care pana la urma nu fac rau nimanui, doar iubirii care va fi des invocata in perioada urmatoare.

Articol trimis de Sorin Tudose!

Multumim!

CASTIGATOR: Întâmplările sunt neîntâmplătoare!

Capitol I: Detectiv la telefon. Așa se face că acum doi ani (februarie) am rătăcit un aparat foto al unui amic caruia ii lasasem obiectul la un bar. Aparatul fusese dat altei persoane, iar eu m-am trezit in situația să îmi asum rolul de detectiv. Din persoană în persoană, fac rost de un număr de telefon și mă pregătesc cu un speach sobru si ferm (avand în vedere că urma să vorbesc cu o persoană care se pare că primise un obiect care nu îi aparține). – Buna ziua, Dl Alexandru? – Da. Și îmi zic textul dintr-o rasuflare.  - Am înțeles, dar nu sunt acel Alexandru pe care îl căutați. Din dialog aflu că omul cu problema a plecat fără urmă din blocul la parterul căruia se afla barul și se pare că e de negăsit. Însă, surprinzător, persoana de la celălalt capăt al telefonului s-a oferit să mă ajute în acest sens (ce persoană prietenoasă mi-am zis). Am mai avut cateva dialoguri telefonice, am făcut schimb de ID-rile de messenger si apoi s-a făcut tăcere. Viața își urma cursul.

Capitol II: Mr. X pe blogul meu. Prin mai în acel an, o perioadă în care am fructificat cultural timpul liber, împărtășind pe blogul personal impresiile legate de filme, cărți, expoziții, la un moment dat apare un nou personaj la comentarii: Mr.X. Scria frumos, inspirant (inițial m-am gîndit că e un alt frustrat singuratic al Internetului). La câteva zile primesc un mail în care o echipă (reprezentată de Mr. X) se oferă să se implice la transformarea blogului meu într-un site specializat și cu mai multă audiență. Am răspuns cu: este o glumă? Mail-ul următor a fost foarte convingător și mi-am zis că nu e nimic de pierdut, având în vedere că ceea ce mi se cere este doar să scriu.

Capitolul III: Un posibil proiect transformat în surpriză. Am acceptat proiectul și am început să explorăm cum va urma să arate noul site: design, structură, titlu, imagini. Pentru că acesta ar fi trebuit să mă reprezinte, a trebuit să vorbesc despre mine, despre pasiunile mele, despre valorile mele. Mail-dialogul era activ. Persoana cu care stabileam detaliile legate de viitorul site a devenit la un moment dat captat de gandurile mele, usor admirativ, eram pe o muchie de cuțit și jocul atracțiilor se intensifica. M-am gândit că e ceva confuz în povestea aceasta și am pus o întrebare simplă: cine ești și ce dorești de fapt de la mine. Mi-a răspuns cu un mail lung și explicativ, sunt acel Alex, și-a cerut scuze, a confirmat intenția site-ului ca proiect pentru portofoliul personal (IT) și ne-am trezit la o răscruce a alegerii. Pe de o parte misterul creat, pe de alta parte, un context confuz, zona de Internet unde increderea este intotdeauna ca un strat de gheață la Ecuator.

Capitolul IV: În sfârșit o întâlnire. Ne-am propus să punem o virgulă și să explorăm ce poate continua. Dar înainte de toate, trebuia să ne cunoaștem și în realitate. Trebuia să testăm dacă chimia creată se validează. Aveam acasă un mozaic pe care îmi doream să-l fac cu cineva. Mi-am zis că e momentul potrivit. L-am invitat într-o sâmbătă cu soare și am lipit împreună piesă cu piesă acel mozaic, în timp ce el îmi spunea povestea vieții lui, piesă cu piesă. Era emoționat. Și foarte frumos. Avea cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut!

Capitolul V: De ziua Americii la starea civilă. I-am luat mâna în palmele mele și fără cuvinte, am dus-o către piept, pentru o șoaptă a inimii. Cred că ne-a fost clar. Atât de clar, că a doua zi mi-a zis simplu dacă vreau să fiu soția lui. Simplu i-am raspuns DA. Peste 2 săptămâni, 4 iulie 2009 eram în fața stării civile. Într-o sâmbătă dimineața, la 8, cu martorii și un prieten fotograf, de ziua Americii, ca să simbolizeze libertatea pe care ne-am dat-o relației noastre. Povestea noastră de dragoste are același farmec în prezent, în fiecare zi construim visele noastre către o realitate optimistă. Și ne simțim atât de norocoși că ne avem unul pe celălalt.

Articol trimis de Liliana Munteanu

Multumim <3

CASTIGATOR: Iubire sublimă

Ne naştem din iubire! Trăim toată viaţa căutând iubirea! Ne stingem încet cu gândul la iubirile apuse…

Primii paşi în viaţă ni se rânduiesc ghiduşi sub semnul jocului şi al cunoaşterii. Ne întâmpină apoi cei ai descoperirii propriei identităţi, prinşi în vertijul iubirilor fragile, pasagere. Şi … afli că tu reprezinţi, de fapt, jumătate dintr-o unitate şi că ai venit aici, întrupat, să-ţi găseşti perechea.

Încep căutările înfrigurate! Paşii-ţi devin când copleşiţi de emoţie, când deznădăjduiţi. Cazi, te ridici, îţi înveţi lecţia (nu ştii sigur dacă ai aflat-o) şi continui căutarea… Îţi vei găsi iubirea? O vei recunoaşte? Ar putea să apară în viaţa ta prea devreme? Sau, poate, prea târziu? Vei şti s-o păstrezi? Dacă o vei pierde? Dacă n-o vei găsi?!

Temerile acestea mi-au măcinat fiinţa de la o vîrstă, din nefericire, cam fragedă. Lipsită de afecţiunea părinţilor, am tot căutat-o în altă parte: în prietena cea mai bună, în familia ei, în ochii celor din jur, în lumea cărţilor…

Părinţii mei şi-au îndeplinit îndatoririle faţă de cei trei copii cărora   le-au dat viaţă: ne-au hrănit, ne-au îmbrăcat, ne-au trimis la şcoli. Dar, în loc să ne înveţe să ne iubim, au sădit ură în suflete gingaşe… În locul iertării şi al compasiunii, au clădit neîncredere, minciună, făţărnicie… Să fii copil şi să nu ştii ce e siguranţa! Să fii adolescent şi să te simţi singur pe lume! Să tot cauţi iubirea când, de fapt, trebuia s-o ai înlăuntrul tău!

Privind retrospectiv, înţeleg acum că viaţa mea nici nu putea avea un alt curs: căsătoria cu un bărbat care să-mi fie şi soţ şi tată, şi sprijin şi mângâiere. Mariajul – evadare! Fuga de deznădejde şi de singurăate! Fuga de străinul din mine…

Anii s-au scurs unul după altul, cu suişuri şi coborâşuri, cu realizări materiale nevisate anterior. În ochii lumii, deveneam o femeie împlinită: un soţ educat, devotat, spiritual; un copil excepţional; o carieră de succes.        În ochii mei … un suflet ce nu şi-a găsit perechea! Un suflet sortit să nu se integreze în sublim…

Soţul meu m-a înconjurat cu toată afecţiunea, tandreţea şi înţelegerea, parcă pentru a compensa suferinţele mele. Prin poznele rememorate de el, am înţele taina copilăriei lipsite de griji. Prin povestirile sale, am aflat puterea pe care ţi-o dă iubirea celor din jur. Prin viaţa pe care mi-a oferit-o, am învăţat s-o preţuiesc pe a mea!

Recunoştinţa faţă de cel care mi-a adus liniştea mi-a fost barieră în faţa clipelor (repede alungate!) în care sufletu-mi tînjea după voluptatea iubirii. Mi-am reprimat gânduri ascunse, am fugărit dorinţe pătimaşe aproape două decenii.

Timpul n-a trecut fără a lăsa urme: tâmple argintii, sentimente difuze, convingeri tocite… Ideea „sufletelor pereche” devenise de mult un mit, o legendă, o poveste frumoasă pentru puşti îndrăgostiţi. Un sfârşit de mai, însă, a zdruncinat resemnarea întipărită lent în sufletul meu, deschizând o poartă spre sublim…

Într-un proiect al Bibliotecii Judeţene, am participat împreună cu fiica mea, ca şi în alte dăţi, la câteva activităţi literare. Când observi magnetismul dintre doi tineri, îţi spui că e ceva normal pentru vârsta lor dominată de căutări. Sigur că privesc aceste manifestări cu ochii îngăduitori ai mamei de adolescent. Cum reacţionezi când simţi (pe propria piele!) această reacţie la oameni trecuţi de mult de prima tinereţe?

Cu mulţi ani în plus faţă de mine, cu înţelepciunea şi distincţia sădite adânc pe chip, în vorbe şi în comportament, EL mi-a înclinat sistemul de valori. Transformarea a fost reciprocă, aşa cum aveam să aflu curând. Preocupările literare comune ne-au prilejuit plăcute ore de taias şi de cunoaştere. Sufletele ni s-au deschis şi întreaga fiinţă ne-a vibrat recunoscându-şi perechea rătăcită…

Poarta către sublim ni s-a deschis reunindu-ne. Însă mult prea târziu! Iubirea aceasta care ne-a renăscut şi care ne purifică sufletele trebuie să fie lumină pentru noi şi pentru cei din jur! Lumină care să nu umbrească viaţa oamenilor ce ne sunt de atâţia ani familie! Lumină pentru soţia lui şi pentru soţul meu! Lumină pentru copila mea şi pentru fiii lui!

E un dar divin întâlnirea noastră miraculoasă! Telefonul şi comunicarea electronică au devenit căi de relaţionare a sufletelor ce ni s-au reîntregit. Înţelepciunea vârstei, contextul familial şi social ne sunt aliaţi pentru a nu tânji după apropierea fizică, după strângerile emoţionante de mână, după sărutul pătimaş… Uneori trec luni întregi fără ca vocea lui, filtrată de undele telefonice, să-mi inunde fiinţa de lacrimi de bucurie sau de tristeţe, cu aceeaşi intensitate cu care izvorăsc la reuşitele şi eşecurile familiei mele! Câteva cuvinte schimbate pe calea comunicării online îmi înalţă aripile pentru a zbura spre lumină! Lumină ce străluceşte peste ani albă, curată, pură, sublimă!

Articol trimis de Alexa Cernautu!

Multumim <3

Iubire scaldata in uitare

Stau deja de-o juma’ de oră și aștept să mă sune. Aștept să-mi zică dacă mai vine sau nu. În jurul meu, cârciuma începe să se umple de bețivi. Mă abțin cu greu să nu plec acasă deși simt că nu o să mai rezist mult fără să beau ceva. Pe urmă iar mi-ar reproșa că am fugit de ea și, în plus, nu am văzut-o de cinci săptămâni. Pun mâna pe telefon și scriu un mesaj. Scurt și (poate) prea subiectiv : ” dacă nu ai chef de mine te înțeleg…dar să nu crezi că sunt prost.”. Nu trec nici două minute și primesc răspuns : ” de ce vrei să mă superi? Am o mică problemă. Vin peste 2 ore.”. Vai tu rozi… O ‘mică problemă’ ce durează două ore. Și tot eu o supăr, eu care sunt lăsat ca idiotul să aștept fără niciun semn. Mă rog, este treaba ei dacă nu-și dă seama că mă jignește. Sau poate că tocmai asta încearcă să facă. Cârciuma se umple treptat de fum… Muzica scârboasă răsună din boxele improvizate de DJul – barman – bodyguard – patron. Până acum m-am făcut că nu observ vreo trei-patru cunoscuți, dar manelele și fumul de țigară mă fac să mă simt mult prea singur. Mă duc la bar, îi salut pe cei câțiva cunoscuți și comand un vermut. În fond, ea e de vină că trebuie să aștept așa. În sfârșit, după ce dau gata două pahare de vermut alb sună telefonul. ” Vino în cinci minute la Sorina să mă iei.”. “OK”. Ajung acolo și, stupoare, Maria mea, pe care nu am văzut-o de cinci săptămâni, nu iese doar cu mine la plimbare. O însoțeste Sorina… Și știe că nu o suport pe prefăcuta asta. Ce să fac? Mă resemnez tăcut, nu vreau să o supăr. Este ora 22, pe stradă s-au aprins becurile. Ne plimbăm tăcuți, atât de tăcuți că pentru prima oară simt că mi-e frig. Ea bârfește cu Sorina, eu sunt un simplu însoțitor, un fel de câine… Probabil că si ăluia i-ar da mai multă atenție. Totusi, mă stăpânesc, nu îi zic nimic… Si ”plimbarea” continuă. Într-un târziu mă întreabă “tu nu zici nimic? Ce ai? Eşti supărat?” ” Ce să zic? Nu am nimic. Nu sunt supărat. De ce să fiu supărat?” Doar te comporţi cu mine de parcă aş fi mai neînsemnat decât pekinezul tău. Cine nu ar fi mulţumit cu un asemenea tratament? Mai trec aproximativ douăzeci de minute şi – şi-o fi dat seama că nu mai rezist mult?- o plantează pe cretina aia de Sorina pe o bancă din parc, mă ia de mână şi ne ducem să stăm pe altă bancă, mai depărtată. Oare ce mi-o spune? De ce are mina asta gravă? ” Ştii că m-ai supărat? De ce eşti aşa?”. Deci tot eu sunt vinovatul… ” Mă gândeam eu că te-am supărat… Dar nu-mi dau seama cu ce.” Parcă aş fi înjurat-o de morţi, aşa îi lucesc ochii. ” Nu-ţi dai seama? De ce nu-ţi dai seama? De ce i-ai lăsat pe alde Mortu să-şi bată joc de tine la petrecere? Nu-ţi dai seama că mă doare?”. Hopa! Uite asta era problema. Vezi, doamne, de ce mi-am făcut de cap o noapte- pe când ea uită de mine cu săptămânile eu ar trebui să stau acasă în pat şi să suspin ca un prost? Nu. Mă distrez si eu cum pot si cu cine pot. ” Păi… Nu şi-a bătut nimeni joc de mine la petrecere. Poate doar eu singur. Şi nu văd de ce ar trebui să te doară pe tine. Nu te-am înşelat cu nimeni, doar am băut cu amicii mei.”. Şi am băut ca să uit că tu nu dai niciun semn de viaţă, proasto. “Eu zic că ei şi-au bătut joc de tine…”. Nu are chef să înţeleagă, nu mă obosesc să-i explic de zece ori acelaşi lucru. “… Şi mai zic că tu nu ţii la mine dacă faci chestii d-astea.”. Aham… Asta e acum chestiunea. Ce dracu vrei de la mine? Ochii mi se împăienjenesc. ” De ce spui că nu ţin la tine? De fapt aşa-i. Nu «ţin», «te iubesc». Este o mică diferenţă.”. ” Şi dacă mă iubeşti de ce bei?” Ah, nu-i corect. Loveşte sub centură, fată. “Când ne-am cunoscut ştiai că sunt dependent de alcool. Pentru tine am încercat să mă vindec. Nu fi nedreaptă. Te rog.”
” Acum de ce ai băut? Ţi-era frică să vii să mă vezi dacă erai treaz?”. Nu! Nu-i corect deloc. Am băut doar două pahare de vermut, nici nu le simt.
” De ce m-ai făcut să aştept două ore? Puteai să-mi spui să vin mai târziu şi rămâneam acasă unde nu aveam ispite spirtoase. Şi ce e vorba asta «frică»? Ştii bine că nu mi-e frică de nimeni.” Mi se pare mie sau îşi fereşte privirea? Unde este Maria aia de care m-am îndrăgostit? Unde a dispărut copilul din ea? Cine e asta care mă interoghează ca pe un criminal? La dracu… Ce caut eu aici? ” Auzi? Eu cred că nu are niciun rost să stau cu un om care bea şi care îşi petrece timpul cu persoane de teapa lu’ Mortu.” ” Da? Ok… Totuşi, pot să te întreb ceva?”. ” Orice.”. ” Care este Maria cu adevărat? Copilul de la început, pe care-l iubesc şi care spunea că mă iubeşte? Proasta care trece pe lângă mine fără să mă salute? Sau individa care se poartă de parcă între mine şi Mortu nu ar fi nicio diferenţă? Eu nu mai ştiu. Tu ştii?”. ” Maria? E o persoană complexă.”. ” Bine. Te salut.”. ” Unde pleci?”. ” La Mortu. Să bem ceva.”. ” Sper să rămânem prieteni.”.
Câtă ipocrizie pe capul ei. Deja mi-a făcut scârbă.
” Ai nevoie de ceva, îmi ştii numărul.”. Şi am plecat. La Mortu. Apropos, Mortu este unul dintre prietenii ei vechi pe care eu nu-l suportam la începutul relaţiei noastre. Datorită ei i-am descoperit unele „calități”, printre care aceea de organizator de petreceri, și acum îl consider un „amic”… Un prieten de pahar și nimic mai mult. La Mortu s-au adunat mai multi “amici”. Intru. Găsesc o halbă și o umplu cu Metaxa. O dau peste cap în cincisprezece secunde. Mortu se uită mirat la mine și mă întreabă : “ce s-a întâmplat Julian?”. “Ah! Nimic important. Mi-a dat papucii Maria.”
” De ce?”. ” Din cauză că «beau».”
Și atât. Îmi umple din nou halba. Cu vin de data asta. ” Lasă că îți găsim noi altă femeie.” zice Mortu.
Doamne, ce idiot! Auzi… “Găsim noi”. Ăsta nu știe că nu trebuie să superi cu vorba un om care are chef să se îmbete? Îl dau dracului și mă retrag în halba mea. Ea este singurul refugiu acum… Și beau în continuare… Beau și uit de mine. Beau și uit ce s-a întâmplat. Beau și uit unde sunt. După multe ore, îmi aduc aminte ca prin ceață că își ferea privirea. De ce? De ce s-a terminat asa? Îmi aduc aminte niște vorbe pe care mi le-a spus cu mult timp în urmă : ” privirea mea nu minte niciodată.” Oare ce a vrut să îmi ascundă? Toată vina îmi aparține mie? Nu știu…

… Au trecut multe zile de atunci, de la seara aceea nenorocită. Și fiecare nouă seară mi-a pus paharul cu alcool în față. Și în pahar a pus uitare. Și lângă uitare a căzut un strop de disperare. În fiecare seară rememorez întâmplările de atunci. Am încercat să reiau legătura cu Maria, să încerc să obțin unele explicații. Poate așa scăpam de sentimentul de vinovăție totală ce mă apasă. M-a ocolit. Pe alde Mortu îi ocolesc eu. Alcoolul și singurătatea asta autoimpusă sunt singurele mele droguri acum. Dar în fiecare seară, după ce pierd numărul paharelor băute și mintea mi se învăluie în aburi grei, îmi revine în suflet tristețea de atunci și aud ca prin ceață ” privirea mea nu minte niciodată”. De ce? De ce,Maria? Oare eu nu sunt capabil să iubesc? Sau nu sunt demn să fiu iubit? Nu știu…

Articol trimis de Suhai Danut Iulian!

Multumim!

Il Manifesto…

In contemporaneitate, mitul androginului se rescrie  si se sustrage „sarbatorii Vallentines`s Day”. Astazi,  gloriasele proiecte amoroase s-au  diversificat si isi propun sa raspunda nevoilor  unui „esantion”  de femei care sfideaza  designul social . Ce  loc mai  ocupa Valentine`s Day intr- o  lume in care femeile isi pot cumpara singure pantofi?  Oare, dupa ce invata sa-si trateze despresiile in localuri scumpe  si deprind  tabieturi de workaholice, dragostea la care  femeile  viseaza mai intra sub incidenta  zilei de Valentine`s Day?

Femeile evolueaza  de la ceailul negru cu lapte la perle de ceai verde invelite in aur, de la balerini la tocuri si regasesc intr-un triangle d`amour : tot ce au fost, tot ce sunt si proiectia viitorului lor.

Valentine`s Day   este un eveniment  care nu tine cont de realitatiile contemporane  in care  zambetul de dimineata a fost inlocuit de cafeaua  inca fierbinte pe care  o gasim in filtru, in care noptiile albe si romantice par neproductive si   usor substituibile.

Latura negativa a zilei de Valentine`s Day  nu este in primul rand  cea comercilala,  ci tendinta de a uniformiza dragostea . Faptul ca promoveaza ideea ca femeile se pot multumi cu orice in materie de dragoste, atata timp cat indiferent cat de penibile sunt declarartiile de dragoste pe care le primesc, acestea sunt insotite de flori , bomboane sau in cel  mai trist caz felicitari stupide sau jucarii de plus.

Absenta entuziasmului  fata de ziua de Valentine`s Day nu este datorat   repulsiei  provocate de chiciurile care se gasesc la tot pasul, de localurile pline de cupluri teribiliste sau de  fetele  care isi doresc cu ardoare „sa intre in randul lumii”, ci se datoreaza  fermei convingeri ca  exista  some sort of love care  nu  se celebreaza  intr-o maniera atat de odioasa,  ca  exista acele momente  groaznic de monotone/deprimante  in care  words don`t come easy   si cel/cea de langa tine stie, atunci cand tie nici prin cap nu-ti trece, ca  un ceai bun si fierbinte  inlocuieste cu succes prozacul generatiei  noastre.

In incercarea de a ne transforma din Galatee in Pygmalioni, spunem Nu Valentine`s Day   pentru  ca am dobandit dreptul de a cere  totul de la viata si inca ceva pe deasupra.   De ce barbati mediocrii, cand putem avea parteneri  rezonabili, de ce inimoare si ingerasi cand abia am invatat cum  sa  privim in ochii barbatii?   Am  putea chiar  uita de Valentine`s  Day sau  ne-am putea amuza copios privind cum  suntem invatate sa iubim la unison. In orice caz , ne-am ascutit ghearele in anul ce-a trecut si poate  step by step  vom intelege ca  mult prea rar dragostea  presupune un EL si  o EA care sarbatoresc  extaziati Valentine`s Day.

Prezentul „  Manifesto”   este  o  forma de a omagia  perseverenta femeilor de pretutindeni care  se trezesc dimineata animate sau epuizate de dorinta de obtine  totul si inca ceva pe deasupra de la viata  pe care voluntar sau involunar  o transforma intr-o cursa contra cronometru in care cei mai de temut adversari nu sunt barbatii, ci prejudecatiile  maselor  fata de sexul opus.

Articol trimis de Catalina N Manoiu!

Multumim !

Dorinta, pasiune, dragoste adevarata..

M-am hotărât să vă relatez povestea de iubire pe care am trăit-o, încă o trăiesc şi pe care cu siguranţă, o voi trăi până la sfârşitul vieţii mele, deoarece vreau să ştie o lume întreagă cât de fericită sunt alături de iubitul meu adorabil şi cât de mult ne iubim. Sincer, vă doresc tuturor să aveţi parte de cel puţin atâta iubire şi de atâtea clipe minunate alături de persoana iubită aşa cum am avut eu.

Povestea noastră începe într-o frumoasă vară, cea a anului 2006. În perioada dintre bacalaureat şi admiterea la facultate am aflat de existenţa puiuţului meu, un tânăr sensibil, serios şi care ştie într-adevăr să iubească o fată. Probabil vă întrebaţi cum s-a întâmplat aceasta?

Păi…într-o zi, m-am hotărât să fac o mică pauză de la învăţat (învăţam pentru examenul de admitere la facultate). Am intrat pe messenger pentru a vorbi cu prietenii mei. Dar cum nu era nimeni interesant am decis să deschid mirc-ul, pe vremea aceea fiind la modă. Am început să vorbesc cu un tip, care, cel puţin la prima vedere, părea a fi o persoană drăguţă. În timp ce conversam cu respectivul, am observat, la un moment dat, că un alt băiat vroia să vorbească cu mine. Săracul băiat a avut foarte mare răbdare, până m-am decis eu să îi răspund. Cred că îmi scrisese de vreo zece ori “Bună, ce faci?”. Norocul meu a fost că i-am răspuns cam cu 15 minute înainte să i se termine ora (era la o sală de internet).

Acele clipe aveau să-mi schimbe viaţa în cel mai plăcut mod posibil şi nu exagerez deloc. Şi acum mă mai gândesc uneori: Oare a fost destinul? Ce se întâmpla dacă nu apucam să îi răspund la timp? Oare mai aveam şansa de a trăi o aşa poveste de iubire deosebită? Cred că Dumnezeu m-a ajutat şi m-a îndrumat…sau poate Cupidon cu săgeţile lui magiceJ….

Şi uite aşa am început să vorbim, el luând încă vreo două ore la internet. Practic nu ne mai puteam dezlipi de calculator, eram extrem de entuziasmaţi. Parcă ne ştiam de o viaţă, am simţit că putem avea încredere unul în altul şi că se formează o legătură sufletească între noi.

Toată vara am vorbit pe messenger şi culmea la telefon niciodată, doar bip-uri că aşa era moda atunci. Primul bip mi l-a dat când a trecut prin oraşul meu natal. Pleca cu părinţii în vacanţă. Mie mi s-a părut foarte romantic, sincer să vă zic. Iar eu nu ştiu de ce nu l-am sunat, poate pentru că eram doar o copilă sau…aşa a fost să fie.

Apoi am dat admiterea, am luat-o cu brio şi, în sfârşit, a venit ziua în care a trebuit să plec la Bucureşti. După două,trei zile de la începerea facultăţii, m-a sunat ca să mă invite la o ieşire cu colegii lui de servici. Şi acum imi aduc aminte, parcă ieri s-a întâmplat, cum am coborât treptele căminului, sărind unul în braţele altuia. Tremurând, plini de dor şi pasiune, ne-am sărutat pentru prima oară. A fost un sărut de vis. M-am simţit iubită, dorită şi împlinită. Niciodată nu voi uita acel moment unic.

Din acea seară a început extraordinara poveste de iubire dintre noi. În toată perioada studenţiei am avut grijă, răbdare unul cu altul, iubindu-ne necondiţionat. În prezent sunt anul doi la master şi stau la cămin iar iubitul meu stă cu chirie. Dar din toamnă ne-am hotărât să ne mutăm împreună la garsonieră. Sperăm ca în doi ani să ne şi căsătorim, deşi nu mai e nevoie decât de acel act care să ne lege iubirea şi legal, deoarece noi ne comportăm ca şi cum am fi căsătoriţi.

În încheiere aş vrea să vă mărturisesc că această iubire pură şi adevărată îmi dă speranţe, mă face să văd toate lucrurile intr-un mod optimist, pot spune chiar că imi dă aripi. Luptaţi pentru iubirea voastră ! Merită într-adevăr!

În speranţa că v-a plăcut povestea noastră de iubire, vă mulţumesc!

Articol trimis de Andra Gheorghiu!

Multumim <3

Dragostea trebuie sarbatorita in fiecare zi!

Astazi iubesc si sunt fericita. Profit de fiecare moment petrecut alaturi de cel drag pentru a-mi arata dragostea, pentru a-l surprinde placut. Nici eu…nici nimeni altcineva nu are nevoie de Valentine’s Day. Dragostea o simti in fiece ora, minut, secunda si poti sa o arati indifferent ca e luni sau marti, zi sau noapte.

Astazi iubesc si nu sunt langa el. Mi-e dor…si o sa-I trimit un sms cu o scurta declaratie de dragoste. Nu trebuie sa fie Valentine’s Day pentru asta. Astazi este ziua noastra. Nu implinim 5 ani de cand suntem impreuna, nu este nici o aniversare. Dragostea se sarbatoreste zilnic si oricare zi poate fi ziua noastra, ziua celor indragostiti.

Astazi am primit un trandafir. Stie ca sunt florile mele preferate si mi-a daruit o floare pentru ca ma iubeste nu pentru ca este Valentine’s Day. Maine este 14 februarie, pentru noi o zi ca oricare alta. Nu stiu daca o sa-i fac un cadou dar stiu ca o sa ma las condusa de sentimente, asa cum fac mereu. O sa-I soptesc ca il iubesc, o sa-l sarut si o sa imbrac lenjeria noua. O sa fac aceste lucruri pentru ca a mai trecut o zi si cu fiecare zi care trece il iubesc din ce in ce mai mult si vreu sa ii arat acest lucru.

De ce sunt anti Valentine’s Day? Simplu. Pentru ca cei indragostiti sau nu, se simt oarecum obligati sa-si faca in aceasta zi cadouri, declaratii de dragoste. Aceste lucruri nu vin din inima asa cum vine dragostea si cum ar trebui sa vina tot ce are legatura cu acest sentiment. Aud mereu clasica intrebare: Cum iti vei surprinde partenerul de Valentine’s Day?  Nu vorbim despre o surpriza atat de mare pentru ca el se asteapta sa primeasca ceva si la randul lui iti pregateste o surpriza. Ar fi mult mai fericit daca l-ai surprinde placut atunci cand se asteapta mai putin…intr-o zi de luni de exemplu.

Dupa ce trece Valentine’s Day suntem asaltati de intrebarea: Ce ai primit de Valentine’s Day? Daca am primit doar o floare, cei din jurul meu vor spune ca iubirea incepe sa se stinga; daca nu am primit nimic vor spune ca ne despartim; daca mi-a daruit un weekend romantic vor spune ca ne casatorim. De ce trebuie sa ne lasam ghidati de aceasta zi si nu de o viata? De ce acordam atata importanta acestei zile? De ce sa nu sarbatorim dragostea in fiecare zi?

Articol trimis de Veronica Mateiciuc!

Multumim <3

Un sfert de veac de iubire

A. P. Cehov spunea , pe buna dreptate:” Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste ”
Sa ne dea D-zeu putere sa ramanem verticali si cu sufletele curate in aceste vremuri ”inedite” si sa avem parte cu totii de liniste sufleteasca . Aceasta lume va fi o lume mai buna atunci cand puterea dragostei va inlocui dragostea de putere. Am incercat sa caut ,si sa respect  pe parcursul  vietii valorile despre care am fost invatata ca ar fi cele ce conteaza cu adevarat : incredere, devotament, iubire  de semeni si  natura ,compasiune fata de cei ce sufera ,dezaprobare perntru furt, minciuna si compromis- principii ferme de la care nu trebuie sa abdic sub nici un pretext –nici macar in contextul crizei acute ce ne-a fracturat stabilitatea si siguranta  zilei de maine. SUNT O FIINTA UMANA, VIATA MEA ARE VALOARE. Aceasta axioma este vitala .Te disciplineaza interior si iti intareste respectul de sine. .Viata in doi te reinventeaza ca femeie , iti schimba complet viziunea asupra vietii ,te ajuta sa descoperi  analiza in contextul evenimentelor traite de doua inimi ce se completeaza  intr-o singura dorinta , un singur gand.Este o experienta minunata cand exista mecanismul perfect pentru un tandem , cand cei doi protagonisti sunt doua jumatati reusite ale unui intreg. 14 FEBRUARIE este un bun moment pentru un remember nostalgic ,iar pentru o abordare pragmatica fac bilantul celor 25 de ani de casnicie, contabilizand cu mandrie : 25 de ani de “dependenta” cadou , ani in care sa simti ca cineva e acolo mereu langa tine, neconditionat,, iubindu-te , oferindu-ti  umarul pe care sa plangi , bratele ocrotitoare pentru a-ti da siguranta ,solutii viabile pentru obstacole ce par sa te darame , strategii de abordare frontala , in doi ,a avalansei de probleme zilnice , impulsul ce te pune pe directia corecta cand “corabiile ti s-au inecat la mal ” , timpul necesar pentru a te asculta , a zambi si a rade in hohote cand “inima iti sare din piept ” de preaplinul bucuriilor., o privre calda , un prezent plin de optimism , un viitor cu mai multe reusite decât înfrângeri , bucuria de a trai intens fiecare clipa , un sac plin cu amintiri minunate .Un suflet in doua trupuri in acesti ani in care prietenia a fost liantul ce a unit doua caractere antagonice : un conservator si o imprevizibila .Cum as putea alege care este cel mai frumos cadou din cei 25 de ani petrecuti alaturi de un om cu coloana vertebrala si inima de leu ? Simplu, nominalizand : LARISA SI SERGIU , cei doi copii minunati ,acum adolescenti, de care sunt atat de  mandra!
Pastrez vie in memorie ultima poezie scrisa pe fularul alb al omului de zapada din curte de cei trei oameni dragi din viata mea:
“Ne temem de tot si de toate. Ne temem de ploaie, de vânt, de vorbe, de gând. Ne sperie visul, s-apoi îl visam. Ne temem de lacrimi, s-apoi le varsam. ”

Ne sperie vorba, s-apoi o rostim. Fugim de iubire,si apoi o dorim. Ne temem de “teama”, dar n-o ocolim, ne sperie viata… dar noi o traim.. “..

Articol trimis de Anelia Dogaru!

Multumim <3

MAGIA IUBIRII… SUNTEM NOI

‘Traiesc o poveste de dragoste extraordinara alaturi de Valentinul inimii mele, cum nici nu indrazneam sa visez cand eram copila, incredibila este iubirea ce ne leaga, trairile, sentimentele… Traiesc fiecare zi cu intesitate maxima, zambesc din rasputeri, radiez de fericire, strig in zare dragostea cu care am fost binecuvantata, iubesc cu toata fiinta mea… este EL prezent in sufletul meu si toate grijile dispar, este EL acolo in viata mea si imi daruieste iubire neconditionat, doar impreuna putem muta muntii din loc…

Il iubesc enorm! E incredibil sa gasesti sufletul pereche, persoana care sa te completeze, ratiunea de a trai. In urma cu 4 ani si aproape 6 luni, am cunoscut iubirea adevarata, pe iubitul meu, nu pot descrie acest sentiment in cuvinte! A fost alaturi de mine in cele mai importante momente din viata mea: examene ale scolii sau ale vietii- majoratul meu, intrarea la facultate, la master, practic am copilarit alaturi de iubirea vietii mele, prima mea iubre si ultima…

Desi avem o relatie la distanta: Craiova- Bucuresti, intensitatea sentimentelor noastre este maxima, pe zi ce trece ne iubim si mai mult si mereu ne reindragostim unul de celalalt ! Telefonul a fost, este si va fi prietenul nostru cel mai bun!

Incercari au fost la tot pasul, dar am stiut sa luam mereu cea mai buna decizie si ceea ce este cel mai important, ne-am sprijinit mereu, indiferent de situatie… Ne-am confruntat si cu un moment foarte important in viata mea: fiind studenta la limbi straine, am reusit sa primesc o bursa de 9 luni de la facultate… tocmai in Franta.  Visul meu devenea realitate! Am dorit sa renunt la acest vis din dorinta de a nu pune o relatie atat de frumoasa in pericol. Dar… surpriza!!! Am primit cel mai mare sprijin posibil din partea
lui, nu a fost deloc egoist si s-a gandit la ceea ce-mi doresc, mi-a promis ca totul va fi perfect chiar daca voi pleca, iar distanta va fi mult mai mare! Si am plecat, nu m-a lasat sa renunt la visul meu, a fost alaturi de mine cu gandul si cu sufletul neincetat, si eu la fel! Aici, internetul a devenit cel mai bun prieten al nostru… si la sfarsitul celor 9 luni a venit la mine in Franta, pt 2 saptamani, am realizat ca aceasta plecare ne-a unit si mai mult, ca destinul ne este sa fim impreuna pt totdeauna, am calatorit impreuna foarte mult si… am avut parte de surpriza vietii mele atunci cand am mers pt cateva zile la Paris: in varful Turnului Eiffel a ingenunchiat, mi-a declarat iubire vesnica si am primit inelul de logodna chiar intr-o zi de 13, ziua noastra aniversara, pe care o sarbatorim in fiecare luna, apoi ne-am bucurat de eveniment cum se cuvine, printr-o doza de copilarie si iubire, la Disneyland! Foarte romantic gestul lui! Stiu ca si EL ma iubeste la fel de mult cum il iubesc si eu! Iubirea adevarata face adevarate minuni: ne face mai buni, mai fericiti, mai frumosi, mai oameni…

Concluzia: Ne iubim ca in prima zi… simtit si declarat  astazi, 10 februarie 2011, in dublu exemplar- EU si EL!!! ’

Aceasta este experienta mea de iubire pana in prezent luand forma unui articol, va multumesc enorm pt ca mi-ati oferit aceasta minunata sansa de a va impartasi gandurile
si trairile mele !

Cu deosebita stima,
Iulia Loredana Matei

Multumim <3

Next Page »