Compromis cu…tine insuti

Se spune ca nimic nu este prea departe, nicio persoana nu exista fara sa simta realmente ceva cand priveste la o alta de langa ea…este mai usor decat pare in realitate sa capeti incredere in tine si sa spargi bariera invizibila care iti deruteaza felul pur de a fi.

Sa pleci fara sa iti pese, sa te intorci catre o directie surprinzator de comoda, nu este o iesire catre larg, nu reprezinta colacul salvator, nu te prinde in abisul implinirilor si te poarta catre valurile destinate indepartarii, continuarii… Iubirea este o forma intotdeauna neinteleasa, mereu inteleasa gresit, de fiecare data distorsionata, mereu se tinde sa se contraga, sentimentul sa se simplifice, sa se disece, sa se vrea a fi inteles intru totul, dar nimeni nu se gandeste ca este mult mai simplu in realitate, este deseori mai simplu si mai usor sa nu intelegi, sa faci un legamant cu necunoscutul si cu neintelesul si sa ii tii strans de maini si sa le soptesti”purtati-ma acolo unde nicicand nu am visat sa fiu purtat, acolo unde lumea nu se intreaba de ce, in locul unde nimeni nu ma va trage la raspundere si nu  va vrea sa ma analizeze si nici sa se gandeasca daca a inteles bine sau gresit”.

Este mult mai impaciuitor atunci cand iti propui sa mergi mai departe impotriva tuturor, sa iti impui punctul de vedere in ceea ce priveste felul tau de a gandi, modul de a intoarce spatele sau de a acorda atentie, daca tu consideri ca acel ceva merita.Greseala cea mai mare se instaleaza cand ne propunem sa nu gresim, cand planurile sunt stabilite in urma cu 34 de zile si apoi realizezi ca o iau razna numai ca sa te dezamageasca si sa te considere”un fraier” pentru ca doar ai crezut ca poti sa o faci.

A intelege gresit ne sta in putere, dar a porni din start cu indoiala si nesiguranta in tine, agatandu-te de planuri, de vorbele inexistente ale altora”fa-o cum vrei” sau alte cuvinte ce echivaleaza lipsa de pasare, nu ne aduc catre lumina, nu ne fac sa vedem lumea aceasta altfel, nu ne lasa sa exploram cu sete, va exista intotdeauna un simplu si neingandurat”nu” in fata tuturor sentimentelor care odata iti dadeau incredere in tine, in esecurile tale, in realizarile tale, in zambetul persoanei la care credeai ca tii nespus de mult…In circuitul “supranatural al vietii” te agati de idei suflate de altii, ganduri care nu iti apartin, cuvinte care te mint, oameni care le folosesc cu un scop, iar noi nici macar nu ne dam seama cum sa ne indepartam.

Daca iti place ceva cu adevarat calca in picioare trecutul caci oricum a trecut si va transforma chiar si prezentul si viitorul tot intr-un trecut anume, invata sa te sacrifici la fel de mult pentru tine cat si pentru cei de la care inveti si cu care te simti bine, invata sa mergi mai departe si sa lasi in urma ce odata numeai viitor, lasa- i sa plece daca asta cred ca isi doresc, nu opune rezistenta doar pentru ca”nu e bine”,nu lasa pe altii sa strice  modul tau de a absoarbe, nu te increde in cunoscut ca nu va fi nicodata mai sigur decat necunoscutul.

M-am plecat departe…

Cred ca e timpul sa plec.

M-am hotarat sa imi iau capul pe umeri si sa ma fortez sa fiu puternic, sa imi iau pulsul inimii in maini si sa ma prefac pentru o zi ca sunt al nimanui, ca imi apartin si ca din viata mea nu se poate scurge decat nisip si ceara.
Sa imi imaginez cum tresalt la ascultatul melodiei preferate fara nicio grija, sa imi permit sa fug de mine chiar daca al meu corp se tine dupa mine, alerg inainte, asta e.
Daca viata tot este o cursa de lunga durata, de ce sa nu ma uit la respiratia mea si sa imi imaginez cum ies aburi din sufletul meu si sa fiu doar entuziasmat, de ce, nu stiu.Mi-am propus sa fiu incurajat de mine, sa imi dau putere sa ma gandesc cat de iubit sunt, cat de sus sunt, cat de marinimos am fost azi caci i-am zambit fetei pe care nu o suport si ea nici macar nu stie.
Ieri nu mi- ar fi placut sa fac toate astea, dar azi m-am gandit la excercitiul acesta, cum ar fi sa imi imaginez ca eu am lumea mea si sa o creez asa cum mi- o doresc….
Mi- e bine cu mine asa…imi este bine sa ma preschimb intr- o alta persoana, sa fur o alta viata si sa o mulez pe a mea, imi e bine sa sar peste normele mele si sa fug chiar daca furtuna este aproape, nu mi- e frica de schimbari ca dau ele peste mine, nu ma gandesc la ce va veni, pentru ca ma bucur sa respir in acelasi timp cu tine, nu imi pasa de faptul ca pierd chiar daca castig si nu ma consider pierzator pentru ca sunt invingator.
Daca ajungi sa calatoresti o zi prin mintea ta, ajungi sa vrei schimbari in viata ta, ajungi sa crezi in nemultumiri chiar daca ele au fost initial multumiri.
Mereu m –am intrebat: “Si daca fug azi de mine si imi iau ramas bun pentru ziua de azi…oare imi va fi dor cand va fi sa ma intorc?si daca nu ma mai intorc?”

Cand totul iti pare a fi indepartat

Pentru ca nu se poate altfel

Cand totul iti pare a fi indepartat, gandeste- te daca a meritat, daca simti ca te ia prin surpindere si nu gasesti o cale sa reactionezi, sa ripostezi, gaseste un mijloc prin care sa nu cazi, prin care sa primesti, prin care sa masori timpul in favoarea ta, sa te bucuri de ce zilele trecute aveai si azi iti pare mai indepartat ca nicicand.

Daca te ia prin surpindere inseamna ca te-a miscat cu adevarat, daca isi fac aparitia culorile, uneori, aparent nestatornice, lasa-le sa se uneasca, intotdeauna culorile combinate au ajuns la o alta culoare, niciodata nu au ramas necontopite…

Poate este datoria noastra sa ne incastram intr-o viata in care logicul dispare printre sentimente si “baloane de sapun”,printre idei care ne framanta si pe care nu vrem sa la luam prea tare in seama, de teama ca daca atingem, sa nu doara prea tare si asta  pentru ca omul este slab si neputincios prin insasi firea lui, pentru ca ieri a crezut ca iubeste si azi vrea sa se izoleze, pentru ca a crezut ca si-a facut un bine propriu si de fapt a realizat ca niciodata nu a reusit sa isi faca mai mult rau…E ca un circuit pe care il urmam fara a ne da seama si primul semn care se arata la orizont este exact negarea.

Cand este totul mai fascinant si mai captivant, daca nu atunci cand omul nu stie sa profite de situatie, se alarmeaza, se pierde printre “bolile inimii” si cade prada in “metastaza”.

Pentru ca de multe ori nu vrem sa vedem ca ceea ce deseori se afla langa noi si este de fapt departe, ne face mai mari, mai tari si chiar daca uneori da semne ca ar durea, doare pentru ca te face sa te razgandesti intr-o privinta, pentru ca mereu ezitam si sarim peste liniile care ne-ar putea reorienta doar de dragul pastrarii unui anumit rang…dar, pana la urma cine incearca sa le pastreze pe amandoua de prima data? Nimeni, si asta pentru ca suntem inzestrati si obisnuiti cu gandul de a pierde, dar niciodata nu vom tolera in totalitatea acest lucru, pentru ca suntem datori sa razbim, suntem legati de noi sa nu ezitam intotdeauna si pentru ca mereu va exista o dorinta care sa ne determine sa trecem peste multe, cu toate ca stim ca de multe ori este in defavoarea noastra…si totusi, niciodata nu vom renunta din a incerca….